Shanghai Blues

"You should stop looking at him when he is watching you,it will be even harder for you to forget him" my friend told me one night. I didn't listen of course,and now I still remember you,I still remember that night and all about our secret,beautiful connection...I call it Shanghai Blues *__*

Zambesc

:)  zambesc, caci aste este sentimentul care ma face cel mai des sa scriu. "I swear is you that my heart beats for and I`ve waited for".E nou acest zambet, e copilaresc, e plin de energie buna si de tandrete, iubire nerostita dar simtita pe deplin si multa pasiune. E acel nefiresc care se intampla pe nepusa masa si te intrebi cand a inceput? Nu stiu asta, a aparut si mi-a luat ceva sa-mi dau seama ce este de fapt si ce simt... sunt inca nesigura si nu stiu ce mi se intampla, dar atunci cand esti langa mine stiu ca ador copilul asta jucaus  si nebun de tandrete care mi-a amintit cum este sa simt pe cineva langa mine fara ca macar sa-i cer asta, stie sa ma fac sa simt ca este langa mine, langa trupul meu :)
Imi este bine cu atat, caci stiu ca suferinta pentru mine e grea si nu vreau sa stric zambetul cu lacrimi de dor.

Amintirea vocii tale

Ce ciudat,dar de fiecare data cand mi-e dor de tine imi doresc sa imi amintesc cum suna vocea ta...deloc perfecta, dar masculina si poate un pic raraita si incalcita, da, asa suna vocea ta!
Amintirea vocii tale e imperfect de frumoasa! :)

Raftul cu jucarii

Acum ceva timp am intalnit un baietel, vesel, cu ochii jucausi, zambetul cald si neobisnuit de rabdator. El a vazut la un moment dat o jucarie, foarte draguta, avea acel "ceva" care l-a facut sa si-o doreasca mult, si din acel moment el s-a concentrat pe asta, cum sa faca sa ajunga la ea?? Ei bine ,a inceput prin a-i vorbii, apoi a vizitat-o cat mai des la magazinul de jucarii si a incercat in fiecare zi sa afle cat mai multe despre ea. Cu fiecare vizita la magazin,parca ii placea si si-o dorea tot mai mult, cu cat afla mai multe si o descoprea mai bine stia ca trebuie sa fie a lui!! Se gandea la ea in fiecare zi si in fiecare seara inainte sa adorma. Se gandea cum sa faca sa plece mai repede de la scoala, cum sa termine mai repede temele, ca sa mearga sa o vada, sa-i vorbeasca si sa-i spuna ce planuri are pentru "ei".  Le vorbea prietenilor si colegilor de la scoala despre ea, au mers si ei si au vazut-o si le-a placut, intr-adevar, era frumoasa si era jucaria pe care ti-ai putea dori-o acasa. Si iata ca atunci cand poate nu mai credea asa mult ca o poate avea, parintii, i-au facut-o cadou. A ramas uimit...a privit-o, i-a vorbit din nou, si-a facut planuri din nou cu ea, isi petrecea aproape tot timpul liber impreuna, nu se desparteau nici cand el mergea sa se intalneasca cu prietenii, dar el nu vedea nimic gresit in asta, jucaria merita!
Pana intr-o zi, cand a plecat la scoala si a uitat-o acasa...ciudat, dar nu i-a simtit lipsa, nici nu s-a grabit inapoi sa o vada, ci a mers incet si normal. A ajuns acasa si a adormit fara macar sa o priveasca o singura data, fara sa vada ca de fapt ea era acolo pe hol, unde el de obicei isi lasa si isi lua ghiozdanul inainte si dupa scoala. A terminat temele pentru a doua zi si inainte sa adoarma a mers si a adus-o in camera sa, a pus-o pe raft, langa celelalte jucarii ale lui prafuite...si a ramas acolo pentru tot restul saptamanii, si a lunilor ce au urmat. Nu a mai privit-o cu ochii jucausi de fericire si nici nu i-a mai vorbit...

..but then slowly, over time,everything changes...

" Suntem diferiti,nu vezi? mi-ai zis, Lumile noastre se intalnesc numai atunci cand suntem impreuna! Nu vreau sa te schimbi pentru mine si nici eu nu vreau sa ma schimb!" Nu ai vrut sa mergem impreuna in lumea fiecaruia, sa incercam, sa cunoastem, sa experimentam, sa vedem cum este, nu! Dar imediat cum am plecat din lumea ta in care nu tu nu imi gaseai pare-se un loc, ai mers in lumea mea din ce in ce mai mult, ai incercat asta singur...curios as zice si dureros in acelasi timp pentru mine.

Ti-a placut in lumea mea, dar..."suntem atat de diferiti, nu vezi?"

Ma bucur ca ai plecat

Si ai plecat...si poate ar trebui sa fiu trista, sa-ti simt lipsa...sa ma intreb oare ce mai poate fi interesant in viata mea? dar nu, nu sunt trista, ci ma bucur, ma bucur ca ai plecat si nu-mi doresc sa te intorci curand, nu-mi doresc sa te privesc,poate doar peste ANI o sa pot face asta din nou.
Ma bucur ca ai plecat si ti-ai vazut de viata,ca ai inceput un nou capitol, pentru ca aveai nevoie de asta!
Cel mai mult ma bucur ca ai plecat pentru ca numai asa puteai iesi din viata mea, numai asa m-ai lasat si pe mine sa plec de langa tine, eram acolo si nu stiu cand sau daca as fi plecat vreodata, nu stiu data as fi putut zbura vreodata.

Tu ai plecat, iar eu...am zburat!

Asteptarea ucide fericirea?

Este pentru a doua oara in aceasta luna cand trec prin aceeasi situatie,astept, planuiesc, ma pregatesc, am emotii pentru un eveniment/examen atat de mult, incat atunci cand reusesc sa trec de el, parca nu ma mai pot bucura atat de mult. Oare pentru ca am asteptat prea mult timp, sau m-am asteptat la prea mult de la acesta, nu pot sa zic ca se poate datora importantei pe care i-am  acordat-o pentru ca atat evenimentul cat si examenul necesitau foarte multa atentie din partea mea...dar atunci? In momentul in care ai trecut de el ti se pare un fleac...ceva foarte usor, foarte normal si natural, nimic fortat sau extraordinar....dar mi le-am dorit asa de mult incat nu imi vine sa cred ca am reusit, am reusit ceea ce mi-am dorit ATAT de mult! Poate ca de fapt sentimentul de dupa nu este fericirea, bucuria, ci implinirea! Da, ma simt implinita si multumita de mine, de ce am reusit sa fac si cel mai important, ca am reusit sa fac ceea ce mi-am dorit! :)
Asadar, asteptarea nu ucide fericirea, ci iti aduce implinirea ca dar!